(ro)

După prânz, bărbaţi în costum se adună să privească pescărușii. Azi sunt mai mulți decât de obicei. Bărbații colectează mici amintiri, o poză, o pană, un croncănit, discută incidente recente și reacția autorităților, spun lucruri importante de care atârnă soarta lumii și a pescărușilor. Fără ei, am fi pierduți. De când s-au mutat aici, prin anii ’70, viața a devenit mai ușoară, mai aglomerată. În primul rând că la început erau doar 4, ei și niște prieteni. Apoi s-au înmulțit pe nesimțite și, cei care nu au pierit de tristeţe (asta se întâmpla la prima generație), au umplut orașul. Lumea privește situația cu îngrijorare, se pun pariuri, se fac pronosticuri. Nimeni nu lasă geamul deschis când pleacă de acasă.

Duminica trecută în piața Sf. Petru, unul dintre primii veniți a atacat din senin porumbelul păcii eliberat de Papă într-un gest simbolic. Ca să vezi ironie. A urmat o luptă strânsă, transmisă în direct de mai multe țări.

Acum sunt foarte mulți, străzile sunt pavate cu pene și puf.

(it)

Dopopranzo, uomini in giacca e cravatta si riuniscono per guardare i gabbiani.

Oggi ce ne sono più del solito. Gli uomini raccolgono piccoli ricordi, una foto, una piuma, un gracchio, discutono dei recenti incidenti e la reazione delle autorità, dicono cose importanti su cui pende il destino del mondo e dei gabbiani. Saremmo persi senza di loro. Da quando si sono trasferiti qui, negli anni ’70, la vita è diventata più facile, più impegnata. Innanzitutto, all’inizio erano solo in 4, loro e alcuni amici. Poi si sono moltiplicati insensibilmente e coloro che non perirono di tristezza (accadde alla prima generazione), riempirono la città. Il mondo guarda alla situazione con ansia, si fanno scommesse, si prevede il futuro. Nessuno lascia le finestre aperte quando esce di casa.

Domenica scorsa nella piazza San Pietro, uno dei primi arrivati ​​ha improvvisamente attaccato la colomba della pace liberata dal Papa con un gesto simbolico. Quanta ironia. Ne seguì una lotta serrata e un’interminabile conferenza pubblica, entrambe trasmesse in diretta in più Paesi.

Adesso sono tantissimi, le strade sono lastricate di piume e piumino.

(en)

After lunch, men in suits gather to watch the gulls. The crowd is bigger than usual. The men collect small tokens, a photo, a feather, a croak, they discuss the latest incidents and how the authorities responded, they issue significant words, consequential for the world and the gulls. Without them, we would be lost. Ever since they ventured here in the seventies, life has become easier, fuller. First of all, in the beginning there were only 4, them and some other friends. Their numbers swiftly increased and, those that did not perish of sadness in the first generation (it often happens), filled the streets. The world watches and worries, bets are being placed, odds are being measured. Nobody leaves their windows open anymore.

Last Sunday in St. Peter’s square, one of the first comers unexpectedly attacked the peace dove released by the Pope in a symbolic gesture. How ironic. What followed was a close fight and a public conference, live aired by many countries all around the globe.

Now there are so many, the streets are full of feathers and fluff.